×

Caută

Nell Lewis, Max Burnell si Angelica Pursley, CNN Business

Londra (CNN Business) 5G ar putea perturba un număr mare de industrii, inclusiv una dintre cele mai vechi din lume: agricultura.

Generația următoare de rețele 5G pot fi de 100 de ori mai rapide decât 4G, făcând comunicarea între dispozitive și servere mult mai rapidă. 5G poate, de asemenea, transmite mult mai multe date decât alte rețele.
De aceea, tehnologia este ideală pentru a transmite informații de la senzori la distanșă și drone, instrumente cheie care sunt testate de fermieri. 5G ajută și la automatizarea procedurilor agricole.

Dronele care folosesc 5G ajută la îmbunătățirea producției de cartofi în Olanda. Iar în Japonia, senzorii 5G sunt folosiți la monitorizarea temperaturii apei și concentrația de sare în crescătoriile de stridii.

Gulere 5G

Inițiativa britanică 5G Rural First a lansat o aplicație smartphone în martie numită Me+Moo, care le permite fermierilor să urmărească o vacă „conectată” și să primească zilnic noi informații despre sănătatea și comportamentul animalului.

Sistemul, care este testat pe vaci la Centrul Agri-Epi din Somerset, Anglia, este finanțat parțial de un grant al guvernului britanic și susținut de compania tehnologică Cisco (CSCO).

Vacile sunt dotate cu gulere conectate 5G care le monitorizează sănătatea și obiceiurile.

Vacile poartă gulere 5G conectate care transmit datele aplicației despre tot, de la ceea ce mănâncă până la cum dorm. Fermierii pot vedea informația instantaneu și o pot transmite medicilor veterinari sau nutriționiștilor.

„Asta oferă siguranța ca vacile sunt fericite, sănătoase și se comportă normal, și de asemenea o avertizare rapidă dacă se îmbolnăvesc, sunt gestante sau trebuie verificate”, a spus managerul de proiecte Duncan Forbes.

Susținătorii 5G argumentează că, deoarece fermele acoperă zone largi greu de monitorizat, sectorul agricol poate beneficia de colectarea datelor la distanță. Tehnologia poate ajuta sistemele de irigație să pornească la momentul optim al zilei, sau vitele să pască în zone cu cea mai bună nutriție. Îmbunătățind eficienta va fi posibil să producă mai multă hrană. Însă pentru a schimba lucrurile, 5G va trebui mai întâi instalat în zone rurale.

Automatizarea contează

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație si Agricultură anticipează că, pentru a asigura hrana unei populații mondiale în creștere rapidă, planeta va trebui să producă cu 70% mai multă mâncare în 2050 decât în 2009.

„Pentru a răspunde acestor cereri, fermierii vor avea nevoie de noi tehnologii pentru a produce mai mult cu mai puțin pământ, cu mai puține mâini de lucru”, spune unul dintre rapoartele organizației.

Aici intervine automatizarea.

În 2017, un alt proiect 5G Rural First a fost primul din lume care a reușit să planteze, sa îngrijească și să recolteze o cultură fără ca vreo persoană să fi călcat pe câmp.

Tractoarele autonome au plantat semințele, dronele cu senzori au monitorizat recoltele, iar dispozitivele mai mici au recoltat mostre pentru a evalua ce fertilizatori și pesticide să aplice și unde.

Proiectul numit Hands-Free Hectare, a raportat o altă recoltă de succes în 2018. Acum merge și mai departe folosind tehnologia 5G pentru a crește precizia și eficienta în pulverizarea recoltelor.

„Nu numai că va ajuta agricultura, dar va ușura și munca și exigențele celor care o fac”, a spus Jonathan Gill, un cercetător la Harper Adams University.

Alte știri

Lorem ipsum dolor sit amet consectetur, adipisicing elit.

Lorem ipsum dolor sit amet consectetur, adipisicing elit. Consectetur dolorum voluptate architecto debitis sed rem

Vă poate ajuta blockchain să deveniți un cumpărător mai etic?

CNN - Vă gândiți vreodată de unde provine mâncarea pe care o consumați? Sau dacă persoanele care au recoltat cafeaua dumneavoastră preferată au fost remunerate corect?